Federația Română de Rugby a anunțat că Gala Rugby-ului Românesc va avea loc vineri, la Cercul Militar Național, în cadrul acesteia urmând a se acorda mai multe premii pe anul 2009. Conform anunțului FR Rugby, în cadrul galei care va începe la ora 18.00, vor fi acordate premii pentru cel mai bun jucător (seniori și juniori), cel mai bun antrenor (seniori și juniori), cea mai bună echipă (seniori și juniori), dar și cel mai bun arbitru în anul 2009.
De asemenea, FR Rugby va aniversa și împlinirea a 100 de ani de la disputarea primului meci din rugby în România, fiind invitați să participe la eveniment toți foștii președinți și secretari generali ai forului național, precum și cei mai reprezentativi actuali și foști internaționali.
MEDIAFAX
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER